Acasă Local Fără săli de jocuri de noroc la parterul blocurilor din Brașov

Fără săli de jocuri de noroc la parterul blocurilor din Brașov

0

După regulamentul parcărilor de reședință, consilierii locali au aprobat astăzi și regulamentul privind jocurile de noroc în Municipiul Brașov.

Conform noilor reguli aprobate, nu vor funcționa săli de jocuri de noroc la parterul blocurilor, în zona școlilor, gărilor, autogărilor, terminalelor de transport, spitalelor, bisericilor, pe o rază de 400 de metri, calculată în linie dreaptă de la accesul în spațiul în care se dorește autorizarea până la limita de proprietate. Excepție fac jocurile loto și pariurile sportive.

Taxe de până la 250000 lei pe an

Taxa pentru obținerea autorizației de funcționare ce constituie venit la bugetul
local este propusă în cuantum de 500 lei/mp/an, dar nu mai puțin de 25.000 lei/an/locație
pentru agențiile loto și pariuri sportive, respectiv 1.000 lei/mp/an dar nu mai puțin de
250.000 lei/an/locație pentru jocurile de noroc tradiționale.