Înghesuială mare și anul acesta la deschiderea anului școlar! În loc să fie în centrul atenției elevii, s-au băgat în seamă politicienii, cei care le fură copiilor până și acest eveniment important din viața lor. Totul cu largul concurs al directorilor de școli, cei care ajung pe funcții tot politic. Drept dovadă și calitatea actului educațional din România.
Bineînțeles, primii care s-au îngrămădit pe lângă directorii de școli au fost politicienii, cei care, într-un fel sau altul, au pus umărul la distrugerea învățământului românesc, prin susținerea unor inculți și analfabeți pe funcții. Dar, probabil că în mintea lor au impresia că sunt niște ”Dumnezei” și că brașovenii abia așteaptă să le audă discursurile seci, fără conținut și cu vorbe mieroase care nu au nicio legătură cu situația reală a școlilor. Din păcate, politizarea unui astfel de eveniment arată și disperarea celor care trăiesc doar pe spatele ”poporului”, cei care dacă nu ar fi în politică, ar muri de foame pentru că nu prea știu să facă multe.






