5.129 de elevi din județul Brașov sunt înscriși în clasa a VIII-a în anul școlar curent și vor putea participa la simularea examenului de Evaluare Națională
Luni, 5 februarie, elevii claselor a VIII-a vor susține proba scrisă la Limba și literatura română în cadrul simulării examenului de Evaluare Națională la clasa a VIII-a. Marea majoritate a acestora vor susține simularea în unitățile școlare unde sunt înscriși în clasa a VIII-a, 101 la număr, cu mici excepții, în mediul rural, acolo unde numărul de candidați nu este suficient pentru organizarea unui centru de examen în condițiile impuse de metodologie.
Subiectele pentru probele scrise ale acestei simulări sunt elaborate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație din cadrul Ministerului Educației, respectând programa școlară, având o structură asemănătoare cu a celor ce vor fi elaborate pentru probele Evaluării Naționale din vară.
Marți, 6 februarie, elevii claselor terminale de gimnaziu vor susține proba la matematică iar cei care au studiat în limbile minorităților naționale vor susține miercuri, 7 februarie, proba scrisă la limba și literatura maternă.
Rezultatele în urma acestor probe scrise vor fi comunicate participanților la simulare, în data de 23 februarie.
La cererea expresă a participanților la simularea examenului de Evaluare Națională sau a părinților acestora, rezultatele la probele scrise pot fi trecute în catalog, ca note pe anul școlar curent, la disciplinele respective.
„Noutatea acestui an, pentru examenele naționale, o reprezintă utilizarea unei platforme informatice pentru evaluarea digitalizată a lucrărilor. Astfel, lucrările scrise vor fi scanate în sălile de examen, pe măsură ce candidații finalizează redactarea acestora, urmând a fi încărcate în aplicația informatică dedicată. Ulterior, acestea vor fi distribuite aleatoriu, la nivel național, profesorilor înscriși în platformă.
Profesorilor înscriși pentru evaluarea acestor lucrări le-au fost create conturi personale în aplicație, urmând ca următoarea zi, după fiecare probă scrisă, să evalueze lucrările scanate utilizând calculatorul, laptop-ul sau chiar tableta. Evaluarea lucrărilor la simulare va putea fi realizată din orice loc, cu conexiune stabilă la internet – centru de evaluare, școală sau chiar de acasă – libertate pe care nu o vor mai avea la examenele propriu-zise din vară, când profesorii vor evalua lucrările, prin intermediul aceleiași platforme, în centre organizate în unități școlare, sub atenta supraveghere metodologică și tehnică a Comisiei Județene.”, a declarat Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al ISJ Brașov.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Educației, probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
La prima probă susținută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele. Pe baza acestor coduri vor afla ulterior rezultatele obținute.
Listele conținuturilor pentru simularea EN VIII poate fi consultată aici.
[…] de evaluatori înscriși pentru toate probele și toate disciplinele. La fel ca în cazul simulării Evaluării Naționale și la această simulare vor putea evalua din orice […]
Comentariile sunt închise.