Coliban vrea imagine pe spatele lui Călin Georgescu!
De când a plecat de la Primăria Brașov, Allen Coliban nu se mai regăsește pe nicăieri. Ați auzit de el prin Parlament? Se pare că, pentru userist, singurul loc în care este consecvent este Facebook. Zi de zi face postări pe rețelele de socializare, însă, cu siguranță, rezultatul acestora nu este unul dorit pentru el… A avut patru ani la dispoziție, dar i-a lăsat pe brașoveni cu ochii în soare. Acum, pentru a rămâne și pe viitor în politică, loc care i-a adus un venit stabil, caută să se agațe de cele mai vehiculate nume din mass-media românească. Vizat a fost Călin Georgescu, cel care nu a fost niciodată la putere, nu a fost parlamentar sau ministru și, prin urmare, nu a încasat bani publici. În schimb, Coliban trăiește doar din politică. Cu venitul obținut din munca în mediul privat „murea de foame”, când declara un venit anual de 3.200 de lei. O sumă pe care și o femeie de serviciu o câștigă într-o singură lună. Cu toate acestea, partidul l-a prezentat și le-a spus alegătorilor că este expert în IT și business. Oare câți meseriași din aceste domenii câștigă modica sumă de 3.200 de lei într-un an?
De aici se văd minciunile celui care se credea absolvent de Automatică și Calculatoare, când, de fapt, era exmatriculat. Noroc cu profesorii de la universitate, care au prezentat adevărul. Altfel, omul ar fi continuat să mintă doar pentru a-și atinge scopul.
Mai nou, individul se crede și ziarist și prezintă informații care au mai fost aruncate în piață de ziarele de casă ale USR. Doar că brașovenii nu prea au gustat aceste acuzații, ținând cont că ei îi plătesc salariul lui Coliban, nu lui Georgescu. Nu acesta din urmă a fost la guvernare în ultimii ani, ci USR. Liderii acestui partid, împreună cu cei din PSD și PNL, au dus țara în prăpastie, nicidecum Georgescu, care a fost doar candidat la președinție și atât!
Disperat că pierde electoral și apostrofat prin comentarii la toate postările de pe rețelele de socializare, omul se agață acum de imaginea celor care stau bine în sondaje. Culmea tupeului este că susține pe Facebook că își plătește singur materialele pe care le publică. Probabil nu înțelege că este plătit din bani publici, adică din banii tuturor contribuabililor. Nu lucrează în mediul privat, iar atunci când a făcut-o, veniturile obținute erau extrem de mici.
Mai nou, fostul primar pare să fi ales o altă strategie: nu mai vorbește despre propriul bilanț, ci încearcă să se poziționeze în jurul celor care generează audiență și controverse în spațiul public. În loc să răspundă criticilor privind cei patru ani petrecuți la conducerea Primăriei Brașov, preferă să comenteze subiecte naționale și să intre în dispute politice care nu șterg întrebarea pe care brașovenii i-o adresează constant: „Tu ce ai făcut pentru Brașov?”. În fond, aceasta pare să fie și marea problemă a lui Allen Coliban. Oricât ar încerca să schimbe tema discuției, comentariile de la propriile postări îl readuc de fiecare dată la mandatul său. Brașovenii nu îi cer analize despre alți politicieni și nici lecții de jurnalism sau marketing, ci explicații pentru promisiunile rămase fără rezultat. După patru ani în care a avut la dispoziție funcția de primar, este firesc ca atenția să se îndrepte spre ceea ce a realizat el, nu spre ceea ce fac sau spun alții.







