Acasă Sănătate-Educație Din 2024, elevii brașoveni vor participa la „Ora de ecologie”

Din 2024, elevii brașoveni vor participa la „Ora de ecologie”

Elevii școlilor din județul Brașov vor avea ocazia, de la începutul anului viitor, să participe la „Ora de ecologie”, un proiect al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (ADI ISO Mediu Brașov).

Așa cum s-a întâmplat și în anul școlar 2022 – 2023, activitățile vor fi interactive și adaptate vârstei elevilor. În cadrul orelor de ecologie vor fi prezentări şi discuţii despre importanţa colectării selective, selectarea la sursă, sursele de poluare, metode de protejare a mediului şi alte teme de interes.

„În această perioadă purtăm discuții cu reprezentanții școlilor, iar activitățile urmează să se desfășoare în «Săptămâna verde». Aceste ore de ecologie sunt extrem de importante, pentru că astfel avem ocazia să educăm tânăra generație în spiritul respectului pentru protecția mediului. De asemenea, cei mici pot fi «profesori» pentru părinți sau bunici în ceea ce privește colectarea selectivă”, a declarat preşedintele ADI ISO Mediu, Liviu Butnariu.

În anul școlar 2022 – 2023, programul „Ora de ecologie”, derulat în mai multe școli din județul Brașov s-a bucurat de un real succes, de fiecare dată sălile în care acestea au fost organizate fiind neîncăpătoare.