Acasă Administrativ Deschiderea și transparența sunt doar pentru apropiații USR! Cum așteaptă un brașovean...

Deschiderea și transparența sunt doar pentru apropiații USR! Cum așteaptă un brașovean de un an răspuns de la Primăria Brașov

0

Când are interes la anumite proiecte de hotărâre, primarul Allen Coliban face apel la brașoveni să vină ”peste consilierii locali”, să fie prezenți la ședințele Consiliului Local. Însă, dacă un simplu cetățean urmează pașii legali și se înscrie la cuvânt pentru a solicita explicații, atunci acesta este trimis la plimbare. La fel s-a întâmplat marți la ședința Consiliului Local, când brașoveanul Vicențiu Mihai a solicitat explicații privind petițiile și sesizările depuse la primărie, instituție de la care nu primește niciun răspuns. Cum primarul încerca să-l trimită din nou pe ”drumul petițiilor”, consilierul local Alexandra Crivineanu a intervenit și a cerut la rândul său explicații.

Aș vrea să facem un pic de lumină. Domnul primar este foarte iritat că un brașovean prezintă o realitate, că nu merge aplicația. Că nu ajung sesizările. Dumneavoastră erați promotorul societății civile, domnule primar! Există un pseudo cartier care nu are nimic. Fără trotuare, canalizare. Vorbim despre lucruri care se întâmplă în mandatul dumneavoastră. Acești oameni plătesc taxe și impozite la fel ca orice cetățean. Și acești cetățeni au nevoie de calitate a vieții”, a adăugat consilierul local Alexandra Crivineanu.

Bineînțeles, primarul Allen Coliban s-a arătat deranjat, mai ales că brașoveanul i-a demonstrat că aplicația primăriei nu funcționează!

Articolul precedentO răzbunare nedreaptă și absurdă! Tentativa primarului Coliban de a scăpa de mine a eșuat lamentabil
Articolul următorUn consilier local USR a votat de două ori pentru un proiect! Aleșii PSD solicită o verificare a sistemului
Jurnalist din anul 2006. A scris pentru publicații naționale, regionale, locale.(Ziua, Buna Ziua Iasi). Din 2014 este redactor șef și manager la publicația regională Transilvania365. Aproape un an a cochetat și cu televiziunea(realizator “Brașovul Tău” la Mix TV). Este licențiat în Științe Politice, dar are și un master în Management.