Acasă Social Derby 163 Plopi, spectacol ecvestru de excepție la Prejmer, 8-11 mai 2025

Derby 163 Plopi, spectacol ecvestru de excepție la Prejmer, 8-11 mai 2025

0

Derby la Clubul Ecvestru 163 Plopi, Prejmer, Brasov:

Spectacol ecvestru unic în România, 8-11 Mai 2025

Prejmer, 24 martie 2025 – Clubul Ecvestru 163 Plopi, Prejmer invită publicul larg, iubitorii de cai și sportivi din lumea ecvestră la Derby 163 Plopi in cadrul Cupei Prejmer, un eveniment de excepție care va avea loc în perioada 8-11 mai 2025. Derby-ul promite o combinație spectaculoasă între probele de jumping și cross-country, aducând în prim-plan cai și călăreți de top din România.

Ce face Derby-ul unic?
Derby-ul este o probă ecvestră rar întâlnită în competițiile naționale. Traseul îmbină obstacole naturale, inspirate din cross-country, cu obstacolele clasice din săriturile peste obstacole (jumping), testând atât abilitățile sportive ale călăreților, cât și agilitatea și rezistența cailor. Este un adevărat test de curaj, precizie și strategie – un spectacol sportiv care va ține publicul cu sufletul la gură!

Programul evenimentului
Pe parcursul celor patru zile de competiție, spectatorii vor avea parte de:

  • Proba de Derby și jumping pentru diferite niveluri de dificultate
  • Demonstrații ecvestre
  • Zonă de coffee & food court și magazin de produse ecvestre

Declarații oficiale
„Ne dorim ca Derby 163 Plopi la Prejmer să devină un reper în calendarul competițional ecvestru din România. Este un eveniment care combină adrenalina cu eleganța echitației și care oferă atât sportivilor, cât și spectatorilor, o experiență unică,” a declarat Andreea Tulbure, Managerul Clubului Ecvestru 163 Plopi, Prejmer.

„Pentru noi, acest Derby înseamnă mai mult decât o competiție – este o oportunitate de a crește comunitatea iubitorilor de echitație și de a pune Prejmerul pe harta marilor evenimente ecvestre. Invităm atât călăreții profesioniști, cât și publicul, să ni se alăture și să trăiască emoția acestui sport minunat,” a adăugat Ana Vieru-Boghiu, Director PR & Comunicare al Clubului Ecvestru 163 Plopi, Prejmer.

Informații pentru presă și sponsori
Derby 163 Plopi din cadrul etapei nationale Cupa Prejmer, își propune să devină o platformă de promovare a sportului ecvestru în România și caută parteneri și sponsori care să sprijine dezvoltarea acestui proiect. Pentru mai multe informații despre oportunitățile de sponsorizare sau pentru acreditări de presă, vă rugăm să ne contactați la office@163plopi.ro sau la telefon 0 738 957 333

Despre Clubul Ecvestru 163 Plopi Prejmer, Brasov
Fondat în Prejmer, județul Brașov, clubul ecvestru 163 Plopi este un centru de referință pentru pasionații de echitație. Cu facilități multiple și un mediu natural deosebit, clubul organizează competiții, antrenamente și evenimente ecvestre dedicate promovării sportului ecvestru la cel mai înalt nivel.

Vă așteptăm să trăim împreună magia Derby-ului!

Pentru actualizări și informații suplimentare, urmăriți-ne pe rețelele de socializare:
Facebook & Instagram: @clubulecvestru163plopi
Website: www.163plopi.ro