Acasă Actualitate De ce nu a făcut administrația Coliban un studiu de impact asupra...

De ce nu a făcut administrația Coliban un studiu de impact asupra mediului în cazul MASSIF?

0

Primarul Allen Coliban a realizat studii peste studii de când a intrat pe funcție. Însă, nu același lucru a făcut și în cazul Massif, festivalul care va avea loc în Poiana Brașov. Culmea, primarul Coliban pozează într-un ecologist, apărător al mediului. Numai că, de data aceasta, pare să nu îl intereseze dacă fauna din stațiune va suferi din cauza zgomotului.

”Din punct de vedere organizatoric, datorită relației strânse cu autoritățile și experienței noastre de peste 8 ani în industria evenimentelor, vom oferi soluții la orice provocare pe care un astfel de eveniment le presupune. Provocări legate de mobilitate, sustenabilitate, inclusiv de mediu. Avem multiple cazuri și scenarii pe care le vom analiza și aproba în comisiile de specialitate ale autorităților, astfel încât să ne asigurăm că nu vor fi efecte negative la nivelul stațiunii înaintea, în timpul și după eveniment. Toate aceste directive și informări le vom oferi tuturor înaintea festivalului, pentru o mai bună organizare a participanților”, au susținut organizatorii evenimentului.

Totuși, aceste măsuri nu trebuiau luate înainte? Mai întâi se anunță organizarea festivalului și apoi se discută despre soluții?

Într-o altă ordine de idei, data decisă pentru organizarea festivalului nu este văzută cu ochi buni de mulți brașoveni, mai ales de cei care schiază. Există posibilitatea ca accesul spre Poiană să se facă destul de greu având în vedere că și așa drumul spre stațiune este aglomerat și când nu sunt evenimente. Știm cu toții ce cozi infernale se fac din Livada Poștei.

Reamintim că primarul Allen Coliban s-a lăudat și anul trecut pe Facebook că în 2022 va fi organizat MASSIF. Numai că totul a fost o mare minciună. Anul acesta nu a avut loc niciun astfel de eveniment, semn că primarul a continuat minciunile de la începutul mandatului, atunci când se lăuda că este absolvent de AC, dar, de fapt, era exmatriculat.

 

Articolul precedentLungmetrajul ”Insula”, de Anca Damian, proiectat la Centrul Cultural Reduta
Articolul următorÎn ajun de Moș Nicolae haideți să aflam mai multe despre această sărbătoare!
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.