Se împlinesc 8 ani de când Coresi a fost inaugarat. Astfel, în weekendul aniversar 25-26 martie se vor desfășura o serie de activități pentru celebrarea acestui eveniment.
„Încă din ziua inaugurării, 27 martie 2015, Coresi a demonstrat că este construit pe o fundație de pasiune și conexiuni strânse între oameni. Observăm nevoile oamenilor şi îi implicăm în procesul de dezvoltare, &construim astfel proiecte sustenabile, suntem atenți la impactul acțiunilor noastre asupra mediului, societății și economiei pentru a genera performanţă la fiecare nivel. Ne-am consolidat astfel misiunea care definește cel mai bine identitatea Coresi: partener de încredere al comunității. În consecință, susținem inițiative și proiecte relevante pentru că doar astfel putem genera schimbare și putem contribui la o dezvoltare sustenabilă, care duce la creșterea potențialului economic și social al comunităților. Credem cu tărie că infrastructura civică formează coloana vertebrală a unei comunități sănătoase.
La 8 ani de la inaugurarea Coresi Shopping Resort ne bucurăm de un ecosistem complet de servicii in Cartier Coresi, care integrează cinci funcționalități: centrul comercial – Coresi Shopping Resort, rezidențial – Coresi Avantgarden, dezvoltat alături de Kasper Development, office – Coresi Business Campus, dezvoltat alături de Ascenta, co-working – The Business Factory și hotelul Qosmo, inaugurat în iulie 2021 și operat de
către Kronwell. Toate acestea reunesc zilnic, intr-un eco-sistem integrat, și peste 12000 de oameni care lucrează sau locuiesc în Cartier Coresi.
La aniversarea celor 8 ani de #BucurieZideZi suntem recunoscători pentru cele peste 2800 de evenimente susținute sau organizate la scena comunității Coresi, pentru cei peste 73 de milioane de vizitatori care ne-au trecut pragul în acești ani și, totodată, pentru votul de încredere pe care ni l-au oferit brașovenii în topul celor mai îndrăgite branduri locale în 2022, plasându-ne pe locul 2.
Pentru weekendul aniversar, 25-26 martie, am pregătit o serie de activități care să ne ofere motive în plus de celebrare alături de brașoveni. Descoperiți la linkul alăturat evenimentele aniversare! Vă așteptăm alături de noi! https://coresibrasov.ro/evenimente/de-8-ani-parte-din-povestea-ta/” a fost mesajul transmis de către reprezentanții CORESI.