Acasă Administrativ Noul director de la RIAL dă peste cap afirmațiile primarului Coliban: ”...

Noul director de la RIAL dă peste cap afirmațiile primarului Coliban: ” Societatea, o bombă cu ceas”

16
0

Noul director interimar de la RIAL a fost prezent la ședința Consiliului Local care a avut loc joi, 23 martie, oferind explicații despre situația societății. Este vorba despre Elena Buga, adusă în locul lui Sorin Jula, cel care, la rândul său, a fost adus de administrația USR să salveze societatea RIAL. Din păcate, nu doar că nu a salvat-o, ci a îngropat-o, potrivit noului director.

Din păcate nu am reușit să fac un audit așa cum am dorit. Dinamica din Rial este fantastica. Am încercat să rezolvăm problemele arzătoare. Acest conflict între angajați și conducere. Am reușit să revizuim și regulamentul de ordine interioară. Am încercat să vin cu o propunere de organigramă. Am stabilit indicator de performanță”, și-a început pledoaria început noul director.

RIAL, o ”bombă cu ceas”

Afirmația de mai sus aparține chiar noului director Elena Buga. Aceasta a susținut că societatea se află într-o situație delicată.

RIAL vine din 2022 cu o pierdere de aproximativ 654.000 de lei la care se adaugă provizioane, adică acele sume pe care știm că RIAL trebuie să le plătească în 2023. Astfel, pierderea se ridică undeva la 3,2 milioane lei. Cam acesta este rezultatul pe 2022 la RIAL”, a continuat să explice Elena Buga.

Ipotecă pe sediul RIAL

Probleme sunt mult mai grave. Din păcate, există o ipotecă pe sediul RIAL.

”După cum știți sunt 2 linii de credit acordate anul trecut. Una este de 1 milion și jumătate de lei, aceasta s-a prelungit,  iar cealaltă linie este de 2 milioane de lei care este în vigoare 5 ani, nu trebuie prelungită. În schimb au fost discuții cu cei din conducerea băncii pentru că există o ipotecă pe sediul central de la RIAL. A fost un acord cu banca cum că această clădire va fi intabulată. Nu a fost intabulată nici după 9 luni, astfel că plătim penalități. Ne-am luat angajamentul față de bancă să facem intabularea în următoarele 6 luni”, a mai adăugat directorul.

Audit intern cu oamenii din Consiliul de Administrație al RIAL

Tot directoarea a precizat că în prezent se derulează ”o misiune” de audit public pentru perioada 2005-2020. Comisia de audit este din primărie.

Consilierul Chiricheș a solicitat explicații

Discursul directorului interimar a fost întrerupt prima dată de către Ciprian Chiricheș, consilier local PNL. Acesta i-a atras atenția că la RIAL s-au făcut și se fac multe greșeli.

Îmi pare rău că nu am știu că dumneavoastră sunteți director la RIAL. Sunt multe de discutat. Începând de la negocierea contractului colectiv de muncă până la deciziile luate de conducere. Pot să vă spun că eu am fost singurul care am spus la vremea respectivă că s-a pus ipotecă pe clădirea RIAL fără să se solicite acordul Consiliului Local și am fost foarte supărat.

De asemenea, aceste criterii de performanță ar trebui decise în Consiliul de Administrație, să fie și reale. La finalul anului trecut Consiliul Local a luat o hotărâre ca să nu se mai dea prime angajaților până la soluționarea anumitor situații financiar-contabile. Ori, din presă am aflat că o persoană a primit o primă de merit, chiar pe sfârșit de an. S-a încălcat cu bună știință o hotărâre a Consiliului Local. S-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli înainte de a fi semnat contractul colectiv de muncă. Bugetul poate fi influențat de discuțiile din contractul colectiv de muncă. Nu mi se pare normal ca să comandați un audit din Primăria Brașov. Ar fi indicat un audit extern, nu realizat de primărie. Dacă doriți să aveți o radiografie clară și obiectivă. În Primăria Brașov avem și reprezentanți și în Consiliul de Administrație, tot ei fac și audit intern, adică nu este în regulă”, a spus Ciprian Chricheș, consilier local PNL.

În perioada fostului director Doru Constantin se făcea profit, în mandatului fostului director Jula a rămas o gaură de 3 milioane!

Consilierul local Chiricheș a tras un semnal de alarmă și cu privire la problemele financiare existente la RIAL. Acesta a făcut o paralelă între fostul director Doru Constantin și fostul director Sorin Jula.

Înaintea domnului Jula, RIAL a plătit impozit pe profit. Mic, dar a fost. Ulterior a fost adusă o altă persoană la RIAL, iar acum dumneavoastră spuneți că este o bombă cu ceas. Pe măsură ce timpul trecea și RIAL era într-o degradare financiară continuă, domnul director a venit în Consiliul Local și a cerut majorarea salariului. Este corect ca să dai directorului un salariu pe măsură, dar să aducă și un plus.

De asemenea, acum spuneți că trebuie să tratăm RIAL ca pe casa noastră personală, dar când s-a pus ipotecă pe sediul societății nu ne-a întrebat nimeni nimic, nouă nu ni s-a spus.Au fost o succesiune de decizii în Consiliul Local tocmai ca să susținem fosta direcțiune. Inclusiv majorarea chiriilor care nu s-a făcut bine. Noi am dat girul, iar drept dovadă că acea hotărâre a fost contestată de către prefect și anulată. Atâta timp cât din primărie avem persoane în Consiliul de Administrație nu avem voie să facem un audit intern. Trebuie să vedem cum putem majora aceste chirii. Nu este normal să procedăm așa. Această societate este cu tradiție. Vreau să știu cum și-a permis fosta direcțiune să acorde prime”, a adăugat consilierul local Chiricheș.

Primarul Coliban a recunoscut dezastrul de la RIAL, dar dă vina pe alții, nicidecum pe ultimul director care a administrat în ultimii ani RIAL.

Într-adevăr vorbim despre o bombă cu ceas. Acesta este RIAL. Este o societate neperformantă. Nu înțeleg de ce trebuie să fiți întodeauna ba avocații chiriașilor, ba ai angajaților”, a declarat primarul Allen Coliban.

A urmat imediat intervenția consilierului Chiricheș care s-a considerat siderat de faptul primarul nu ține partea brașovenilor, a angajaților, a chiriașilor, ci a instituției.

Domnule primar, noi suntem reprezentanții brașovenilor. Când am votat să demitem angajații de la RIAL, m-a durut inima. M-am bucurat când au câștigat în instanță”, a spus Ciprian Chiricheș.

O replică a venit și din partea președintelui de ședință, Cătălin Anton.

Este o societate neperformantă pentru că vechea conducere adusă de USR nu și-a făcut treaba, de asta, nu din alt motiv. Noi vorbim de vechea conducere adusă de dumneavoastră. A lăsat 3 milioane datorie”, a răbufnit Cătălin Anton.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.