Acasă Local De 1 Mai, autobuzele din Brașov vor avea program de duminică

De 1 Mai, autobuzele din Brașov vor avea program de duminică

0
Luni, 1 mai, autobuzele vor circula după orarul oricărei zile de duminică. Una din modificările mai consistente aduse traseelor autobuzelor privește autobuzul 40, care va avea drept capăt de linie stația Stupinii Izvorului, fără a mai deservi stațiile Dulgherului și Lujerului.
”În altă ordine de idei, RATBV anunță faptul că luni, 1 mai 2023, zi liberă potrivit legii, își adaptează graficele de circulație la cererea de transport existentă, astfel că în municipiul Brașov și Zona metroplitană Brașov autobuzele și troleibuzele vor circula potrivit orarelor specifice unei zile de duminică.
RATBV îi informează pe utilizatorii liniei 54 despre faptul că sâmbătă, 29 aprilie 2023, între orele 07.00 – 18.00, circulația autobuzelor pe acest traseu ce asigură legătura între Triaj și Hidro A va fi suspendată. Măsura este determinată de faptul că Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov va efectua în intervalul menționat lucrări în zona trecerii la nivel cu calea ferată la intersecția cu strada Fundătura Hărmanului.
O altă modificare operată de RATBV vizează linia 40, care asigură legătura între Gara CFR Brașov și cartierul Stupini. Având în vedere cererea foarte redusă înregistrată pentru tronsonul Stupini Izvorului – Lujerului, din data de 1 mai a.c. autobuzele de pe linia 40 vor avea capăt de linie în stația Stupini Izvorului, fără a mai deservi, pe nici un sens, stațiile Dulgherului și Lujerului. Această schimbare nu va implica modificări ale graficelor de circulație.” a transmis RATBV SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.