Austria își va menține mai mult ca sigur poziția privind intrarea României în spațiul Schengen. Dacă va spune PAS țării noastre, deși până în urmă cu o lună austriecii nu vociferau pe această temă, vom avea clar o problemă foarte mare. Din păcate, vina nu va fi doar a Austriei, care bate câmpii privind ruta imigranților, ci și a politicienilor care au condus și conduc România.
Nu poți să te bați cu pumnul în piept ca europarlamentar, iar aici aș putea da exemplu concret Rareș Bogdan și să spui că popularii sunt la putere, iar tu ești de partea lor, însă, când vine vorba despre decizii importante pentru țara noastră, să primești FLIT de la reprezentanții mai multor țări.
De asemenea, am văzut ieri că ambasadorul României în Austria și-a adus aminte ce rol are și s-a trezit din somn, astfel că a transmis o scrisoare președintelui Austriei. Dar până acum unde a fost acest individ ridicat în slăvi de mulți? Nu știa că România are nevoie de votul Austriei și că era mai bine să facă lobby cu mult timp înainte?
Unde au fost miniștrii de externe, unde a fost președintele Klaus Iohannis, unde au fost europarlamentarii plătiți regește cu mii de euro lunar? Dacă România va primi mâine o veste proastă, este clar eșecul PSD-PNL! Două partide care au vorbit mult, dar au făcut puțin pentru țară.
Liderii acestor partide ar trebui să-și înainteze demisia, să plece acasă! Chiar dacă austriecii se opun intrării în Schengen din cauza imigranților, nu trebuie uitat faptul că România este campioană la trafic de carne vie, la prostituție. Oare de ce? Pentru că instituțiile statului nu și-au făcut treaba, pentru că angajările s-au făcut mai mult pe pile și relații sau pe linie de partid în loc de competență.