Acasă Actualitate Dacă aleșii liberali o mai țin așa, până la alegerile locale din...

Dacă aleșii liberali o mai țin așa, până la alegerile locale din 2024 rămân fără primari

0

Liberalii au ghinion la primăriile din județul Brașov. După alegerile locale din 2020, primarii PNL au picat ca popicele. Respectarea legilor pare a fi cea mai mare problemă a reprezentanților PNL din județ. De exemplu, Gicu Cojocaru, primarul din Cristian a fost găsit incompatibil de ANI, iar instanța a confirmat acest lucru. Într-o țară normală, liberalul ar fi trebuit să plece acasă, dar nu și în România, unde punerea în aplicare a sentințelor este tergiversată la nesfârșit. Astfel, cu sprijin de la unele instituții ale statului, omul stă încă pe funcție.

Un alt liberal ghinionist este Viorel Grușea, primarul de la Comana. Acesta a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj. Nici primarul de la Dumbrăvița nu este mai norocos. Colegii de alianță ai liberalilor, useriștii( pentru că la nivel de județ funcționează), au strâns semnături pentru ca primarul să fie demis. Culmea, au și reușit, astfel că pe 19 iunie va avea loc un referendum.

Ciudată este lipsa de reacție a conducerii PNL Brașov, care, în ultima perioadă, pare a fi absentă total la nivel de județ.Ori sunt interesați doar de imaginea lor, ori nu îi mai interesează deloc organizația, altfel ar fi ieșit să clarifice mai multe probleme apărute mai ales în relația cu USR. În Municipiul Brașov alianța nu funcționează, ba chiar există o dispută.

La Dumbrăvița USR vrea demiterea primarului și chiar sunt șanse mari, dar la Consiliul Județean este lapte și miere între USR și PNL, lucru de neînțeles, având în vedere și alianța la nivel național cu PSD, partid care, la rândul său, la nivel județean este pe nicăieri, tocmai din cauza ”absenței liderilor”. Aceștia preferă să-și securizeze propriile ”scaune” și cam atât.

Într-o altă ordine de idei, PNL a mai pierdut un primar și la Jibert, se pare că tot din cauza unui liberal. Primarul a fost omorât în bătaie potrivit procurorilor.

În acest ritm, PNL are șanse mari ca până la alegeri să mai râmână cu câțiva primari…

 

Articolul precedentPremieră națională! Referendum pentru demiterea primarului liberal din Dumbrăvița
Articolul următorGuvernul Orban pompează milioane de euro în infrastructura sportivă din România
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.