Acasă Sport Cupa de Ski a Consulatului Austriei la Păltiniș Arena

Cupa de Ski a Consulatului Austriei la Păltiniș Arena

0

Consulatul Republicii Austria la Sibiu a organizat în data de 7 Februarie 2026 cea de-a 15-a ediţie a “CUPEI DE SKI A
CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU – LIQUI MOLY”, sub patronajul Ambasadei Austriei la București, Primăriei
Municipiului Sibiu și a Consiliului Județean Sibiu.

Competiția s-a desfășurat pe Pârtia B a domeniului Păltiniș Arena, județul Sibiu, și a reunit iubitori ai sporturilor de iarnă
din județele aflate în circumscripția Consulatului Republicii Austria la Sibiu – Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita și
Covasna – precum și din alte județe ale țării.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor distinși invitați, fiind onorați de participarea E.S. Dna Ulla Krauss-Nussbaumer
–Ambasadorul Republicii Austria în România, alături de reprezentanți ai Secției Comerciale a Ambasadei Austriei la
București.

La start printre cei peste 130 de concurenti cu vârstele cuprinse între 4 ani și 84 ani, înscriși în competiție s-au aliniat și
E.S. Dna Ulla Krauss-Nussbaumer –Ambasadorul Republicii Austria în România, dl. Stephan Stuerzer- Consilier Adjunct la
Sectia Comercială a Ambasadei Austriei la Bucuresti și dl. Andreas Huber- Consul Onorific al Republicii Austria la Sibiu.
Concurenții au reușit să treacă cu brio de cele două manșe de coborâre în slalom uriaș desfășurate pe trasee diferite.

 

În urma celor două manșe, clasamentul general a fost următorul:
– Grupa fete: Locul I – Lașiță Ema (timp 53.48) Locul II – Guțan Teodora Maria (timp 53.59) Locul III – Mareș Ana Iris
(timp 54.26)
– Grupa băieți: Locul I – Keresztes Zsolt (timp 50.01) Locul II – Macarie Filip (timp 50.11) Locul III – Lașiță Dan (timp 51.64)
Premiile pentru locurile I, II și III, atât în clasamentul general, cât și la toate categoriile de vârstă, au fost oferite de
sponsorii competiției: Liqui Moly și Kärcher prin Limorom, Suzuki și KGM (SsangYong) prin Autohaus Huber.

Premiile au fost înmânate câștigătorilor de către E.S. doamna Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadorul Republicii Austria în
România, alături de oficialii prezenți.