Acasă Sport CSM Săcele-Inspirație pentru tinerii fotbaliști din întreaga comunitate

CSM Săcele-Inspirație pentru tinerii fotbaliști din întreaga comunitate

0
Sportul rege revine la Săcele! CSM Săcele se va afilia la AJF Brașov și va începe campionatul în Liga 4, iar începând de săptămâna aceasta vor începe selecțiile pentru formarea grupelor de copii și junior.
”După cum știți, am luat decizia anul acesta să înființăm Clubul Sportiv Municipal Săcele, plecând de la zero. A durat puțin, cu tot ce înseamnă acte, dar suntem în faza în care clubul este funcțional, și aici discutăm în primul rând de fotbal,urmând ca în perioada următoare să ne orientăm și către alte ramuri sportive.
CSM Săcele se va afilia la AJF Brașov și va începe campionatul în Liga 4, iar începând de săptămâna viitoare vor începe selecțiile pentru formarea grupelor de copii și junior.
Antrenorul echipei va fi Daniel Bona, un antrenor consacrat al fotbalului brașovean, care în urmă cu 20 de ani își începea cariera de antrenor la Săcele.
După atâția ani de pauză, săcelenii sunt dornici de fotbal! În prima fază vom aloca suma de 200.000 lei de la bugetul local pentru susținerea activității, dar suntem în discuții și cu mai mulți sponsori care își doresc să vină alături de CSM Săcele.
CSM Săcele vine și în sprijinul familiilor și copiilor din Săcele care nu vor mai fi nevoiți să facă naveta în Brașov, în plus, la Săcele nu se va percepe nici o taxă.
Începem un drum de la zero, însă sunt convins că vom face o treabă bună! Doresc mult succes staff-ului tehnic, iar pe săceleni îi aștept pe stadion să susțină echipa locală.”  a declarat primarul Virgil Popa.
Articolul precedentCiobăneștii Carpatini de la COBOR, viitorii paznici ai fermierilor din Munții Făgăraș
Articolul următorCoordonatorul AUR Brașov, Felicia Akkaya, printre candidații nominalizați la europarlamentare