La data de 22.01.2023, polițiștii Stațiunii Râșnov au oprit pentru control, pe raza localității, un autoturism care era condus de un tânăr de 19 ani.
Întrucât persoana prezenta indicii în comportament că s-ar afla sub efectul substanțelor interzise, polițiștii au procedat la efectuarea unui test pentru detectarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, test care a ieșit pozitiv la substața ”THC-5 ( CANNABIS)”.
Față de cele stabilite, tânărul conducător auto a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, pentru a se stabili cu exactitate substanța identificată de aparat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
- La data de 22.01.2023, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au identificat și oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Brașov, un autoturism care era condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani.
Întrucât comportamentul acestuia din timpul controlului indica că s-ar afla sub efectul substanțelor interzise, polițiștii au procedat la efectuarea unui test pentru detectarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, test care a ieșit pozitiv la substanța ”AMPHETAMINE”.
Față de cele stabilite, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de moste biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței identificată de aparat.