Vicecampioana României, CSM Corona Brașov, a înregistrat duminică seara prima victorie în grupele EHF European League, impunându-se clar pe terenul formației poloneze Zaglebie Lubin, scor 39-31.
După ce debutase cu stângul în competiție, fiind învinsă pe teren propriu de Dijon, scor 30-35, Corona a arătat o față cu totul diferită în deplasare. În prima repriză, fetele antrenate de Burcea și-au construit rapid un avantaj confortabil, ajungând la 24-12 la pauză și arătând că au toate argumentele pentru a controla jocul.
Delegația din Brașov și-a impus ritmul, iar adversarele nu au mai reușit să revină în joc decât parțial în repriza secundă. Corona a condus chiar și la 15 goluri diferență, cedând minutele finale către gazde, care au redus diferența până la scorul final de 39-31.
Alisia Boiciuc a fost desemnată MVP-ul partidei, în timp ce portărițele echipei, Anica Gudelj și Bianca Curmenț, au înregistrat 13, respectiv 2 parade. La capitolul marcatoare, Katarina Krpež-Šlezak a înscris 7 goluri, urmată de Sorina Grozav – 6, și Alisia Boiciuc – 5 goluri.
Această victorie le propulsează pe brașovence pe locul 3 în clasamentul grupei D, cu două puncte, la un punct distanță de primele două clasate, Dijon și Viborg.






