Acasă Social Copiii de la Vio Dance Studio au prezentare la Senatul României

Copiii de la Vio Dance Studio au prezentare la Senatul României

Dansatorii brașoveni sunt invitați să prezinte un număr artistic în fața senatorilor, în 12 decembrie, dar mai au nevoie de o sumă de bani pentru acoperirea unor costuri

Cei de la Vio Dance Studio desfășoară un program prin care și-au propus să vină în sprijinul copiilor din zone defavorizate. Astfel au integrat în echipa lor 23 copii de etnie romă din comuna Racoș. Aceștia s-au antrenat împreună cu ceilalți 29 de copii și acum formează o trupă de 52 de copii dansatori.

Au avut mai multe prezentări anul acesta în județul nostru, iar următoarea o să fie ținută la Senatul României, în fața senatorilor prezenți. Au reușit să obțină donații pe partea de “manoperă” la transport și mâncare, dar mai au nevoie de 2500 lei pentru a achita motorina și prețul de cost al mâncării. Mai sunt câteva zile și nu mai știu la ce uși să mai bată pentru a face rost de această sumă, așa că apelează la publicul larg pentru sprijin.

„Sunt niște copii minunați și au muncit mult ca să ajungă aici. Modul în care s-au integrat copiii romi în echipă este fantastic, iar o încununare a muncii lor este această prezentare de la Senat. Vă rog să mă credeți că de 2 săptămâni a înroșit telefoanele și am reușit să obținem transport oarecum gratuit, trebuie să plătim doar motorina. La fel, am găsit un restaurant în București, care ne oferă o masă caldă, noi să plătim doar materia primă. Avem nevoie de 2500 lei (1400 motorină și 1100 mâncarea). Cumva mă simt rușinat să cer așa, public, dar cred din tot sufletul meu că toți acești copiii merită această experiență. Iar cei care provin din mediul defavorizat au rareori șansa să vadă… lumea. Vă rog mult să ne ajutați cu orice donație aveți posibilitate!”, a declarat Viorel Faur, instructorul de dans al copiilor și fondatorul Vio Dance Studio.

Cei care doresc să ajute sunt rugați să facă donațiile în contul RO77 RNCB 0053 1303 4416 aparținând Asociației Rază de Speranță, cu specificația “copii Racoș”. Pentru orice alte detalii vă stă la dispoziție Viorel Faur la numărul 0732007301.

Dansatorii brașoveni sunt invitați să prezinte un număr artistic în fața senatorilor în 12 decembrie și mai au nevoie de o sumă de bani pentru acoperirea unor costuri

Cei de la Vio Dance Studio desfășoară un program prin care și-au propus să vină în sprijinul copiilor din zone defavorizate. Astfel au integrat în echipa lor 23 copii de etnie romă din comuna Racoș. Aceștia s-au antrenat împreună cu ceilalți 29 de copii și acum formează o trupă de 52 de copii dansatori.

Au avut mai multe prezentări anul acesta în județul nostru, iar următoarea o să fie ținută la Senatul României, în fața senatorilor prezenți. Au reușit să obțină donații pe partea de “manoperă” la transport și mâncare, dar mai au nevoie de 2500 lei pentru a achita motorina și prețul de cost al mâncării. Mai sunt câteva zile și nu mai știu la ce uși să mai bată pentru a face rost de această sumă, așa că apelează la publicul larg pentru sprijin.

Sunt niște copii minunați și au muncit mult ca să ajungă aici. Modul în care s-au integrat copiii romi în echipă este fantastic, iar o încununare a muncii lor este această prezentare de la Senat. Vă rog să mă credeți că de 2 săptămâni a înroșit telefoanele și am reușit să obținem transport oarecum gratuit, trebuie să plătim doar motorina. La fel, am găsit un restaurant în București, care ne oferă o masă caldă, noi să plătim doar materia primă. Avem nevoie de 2500 lei (1400 motorină și 1100 mâncarea). Cumva mă simt rușinat să cer așa, public, dar cred din tot sufletul meu că toți acești copiii merită această experiență. Iar cei care provin din mediul defavorizat au rareori șansa să vadă… lumea. Vă rog mult să ne ajutați cu orice donație aveți posibilitate!”, a declarat Viorel Faur, instructorul de dans al copiilor și fondatorul Vio Dance Studio.