Construcții Erbașu a demarat lucrările la proiectul de reabilitare și modernizare a DJ102I, Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Brașov).
Reabilitarea și modernizarea DJ102I se va realiza pe o lungime totală de 25,63 km și va asigura legătura între partea de sud a țării (judeţul Prahova) și partea centrală (judeţul Brașov), traversând Munții Baiului (Gârbova) prin pasul Predeluț la o altitudine de 1285 m.
„În cursul zilei de miercuri ne-a fost înmânată autorizația de construire pentru lucrările ce vor fi efectuate pe raza județului Prahova, iar în următoarea perioadă vom finaliza organizarea de șantier, proiectul tehnic și detaliile de execuție.”, au precizat reprezentanții Construcții Erbașu printr-o postare publicată pe pagina de Facebook.
„La finalul lucrărilor, DJ102I va avea o structură rutieră modernizată de la fundaţie şi până la asfalt. Va fi un drum cu o lăţime a platformei de 8 metri, care va dispune de două benzi de circulaţie, acostamente şi rigole pe întreaga lungime, de noi poduri şi podeţe transversale, de o modernizare a acceselor la drumurile laterale, precum şi de parcări amenajate.
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Prahova și Consiliul Județean Brașov.”, au adăugat reprezentanții Construcții Erbașu.
Foto: Facebook – Construcții Erbașu