Acasă Social Competiție sportivă a persoanelor cu dizabilități intelectuale la Sala sporturilor din Brașov

Competiție sportivă a persoanelor cu dizabilități intelectuale la Sala sporturilor din Brașov

0

La Sala Sporturilor din Brașov, peste 100 de persoane vor participa marți 9 mai, la Competiția sportivă regională LIDERI PRIN SPORT. Evenimentul este organizat de Fundația Special Olympics din România împreună cu Asociația Club Sportiv Fii Independent din Brașov, în cadrul proiectului ”LIDERI PRIN SPORT – Programul de Advocacy pentru Persoanele cu Dizabilități Intelectuale” (detalii, aici https://advocacy.specialolympics.ro/).

La Competiția regională vor concura sportivi cu dizabilități intelectuale care provin de la cluburi sportive și școli speciale din Brașov, Constanța, Prahova, Iași, Galați și Bacău. Sunt copii și tineri care desfășoară pe parcursul anului antrenamente la cluburile sportive din orașele lor, unde fac baschet, fitness, gimnastică, înot, karate, scrimă ș.a. Cluburile sportive dedicate persoanelor cu dizabilități intelectuale (PDI) sunt active în 15 județe din țară, beneficiind de susținerea multor lideri de organizații neguvernamentale, părinți, profesori, antrenori și studenți.

Participanții la Competiția regională de la Sala sporturilor din Brașov vor parcurge un traseu aplicativ cu elemente de fitness și vor exersa abilități individuale la baschet și fotbal. Cu acest prilej tinerii vor avea ocazia să evolueze în fața publicului prezent, format din mentori, însoțitori, antrenori, voluntari și staf Special Olympics România.

Pe oamenii cu dizabilități intelectuale sportul îi ajută să-și dezvolte abilitățile fizice și sociale, să-și îmbunătățească sănătatea, să devină mai independenți, să-și facă prieteni. În România marea majoritate a persoanelor cu dizabilități nu fac sport și această problemă o abordează proiectele Fundației Special Olympics din România (SOR). Experiența noastră de aproape 20 ani de lucru cu peste 27.000 de persoane cu dizabilități intelectuale din toată țara demonstrează puterea transformatoare și importanța sportului în incluziunea socială a acestei categorii”, a declarat Gabi Mihaela Comănescu, managerul proiectului.

La inițiativa SOR, cluburile sportive implicate în proiectul  ”LIDERI PRIN SPORT” au format Comitetul Sportiv Național Special Olympics (CSNSO). Acesta are scopul de a susține accesul nediscriminatoriu al PDI la practicarea sportului în forme adaptate nivelului lor de abilități, în conformitate cu principiile și metodologia mișcării globale Special Olympics, cu beneficii dovedite pentru menținerea și ameliorarea stării lor de sănătate și a integrării lor sociale. CSNSO la nivel național și cluburile fondatoare la nivel local organizează activități de advocacy pentru combaterea discriminării PDI în sport, cuprinzând întâlniri cu autoritățile, conexiuni cu federațiile sportive și alte demersuri menite a facilita accesul PDI la baze sportive și la finanțări care să permită derularea de antrenamente și competiții dedicate lor pe tot parcursul anului. În esență CSNSO militează pentru recunoașterea sporturilor adaptate Special Olympics drept o componentă legitimă și valoroasă a marii familii a sportului.

Proiectul ”LIDERI PRIN SPORT – Programul de Advocacy pentru Persoanele cu Dizabilități Intelectuale” (https://advocacy.specialolympics.ro/) se desfășoară pe parcursul a 36 de luni și este implementat în 15 județe: Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, București-Ilfov, Cluj, Constanța, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Vâlcea, Prahova, Sibiu și Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.