Compania Apa Brașov vrea să investească peste 10 milioane de lei într-o nouă centrifugă industrială pentru Stația de Epurare Brașov. Echipamentul va avea rolul de a îngroșa nămolul rezultat în urma epurării apelor uzate, prin separarea unei părți din apă de materiile solide, astfel încât nămolul să ocupe un volum mai mic și să poată fi gestionat mai ușor. Licitația, lansată în SEAP, are o valoare estimată de 10.033.425 de lei, fără TVA, iar achiziția include nu doar furnizarea utilajului, ci și montarea, punerea în funcțiune și integrarea acestuia în sistemul de monitorizare al stației.
Documentația precizează explicit că furnizorul va trebui să asigure și „instruire personal deservent, integrare în aplicația SCADA existenta, efectuarea reviziilor tehnice recomandate de producător și asigurare service la distanță pe perioada de garanție”.







