Administrația condusă de useristul Allen Coliban poate da lecții la orice primar din țară la capitolul management defectuos. Deși Primăria Brașov se poate împrumuta de la Trezoreria Statului Român cu dobândă ZERO, primarul preferă împrumuturile de la bănci unde dobânzile sunt uriașe. Ca exemplu, la finalul anului trecut, primăria a împrumutat 100 de milioane de lei (20 milioane de euro) pentru care va trebui să dea înapoi 160.000 de milioane de lei(adică undeva la 30 de milioane de euro). O dobândă colosală.
Culmea, se pare că acești bani vor merge în proiectele începute cu fonduri europene, doar că administrația USR a pierdut finanțarea din diverse motive, astfel că lucrările vor fi continuate cu banii din bugetul local, adică și din împrumuturi.
Interesant este că la următoarea ședință a Consiliului Local, primarul Allen Coliban a băgat un nou proiect pe ordinea de zi prin care se dorește aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne de 150 de milioane de lei. Asta înseamnă peste 30 de milioane de euro. Ce înseamnă? ÎMPRUMUT! Cel mai probabil acești bani vor merge tot pe continuarea lucrărilor unde s-au pierdut finanțările europene.
Întrebarea este, dacă primarul se tot laudă că are realizează atâtea proiecte cu fonduri europene, de ce se mai împrumută bani de la bănci?
De asemenea, Primăria Brașov a avut un excedent uriaș. De ce nu a cheltuit banii?
Sunt mai multe necunoscute financiare la Primăria Brașov.
Rămâne însă de văzut dacă aleșii locali vor lăsa ca primarul să își bată joc de ei și de această dată. Este cunoscut faptul că useristul a pus în repetate rânduri presiune pe aleșii locali. Una din consecințe este plata de la bugetul local a unei sume de bani uriașe către firma care administrează parcările. Totul din cauza presiunii făcute de primar la adresa consilierilor pentru a vota un proiect. S-a dovedit că totul a fost ILEGAL. Cine plătește consecințele? Brașovenii!
Mai jos regăsiți proiectul.
Proiect de hotărâre al Consiliului Local privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maxim 150.000.000 lei. Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară azi, 12.02.2024
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 20622/07.02.2024 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
În conformitate cu prevederile:
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare,
- 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997,
- 1166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții.
Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiţiilor publice de interes local, a căror documentaţie tehnico-economică a fost aprobată prin:
- Hotărârea Consiliului Local nr.394/ din 30 mai 2023 privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Construire Infrastructură educaţională şi amenajări conexe str.Ioan V.Socec nr.4”
Denumire proiect: Construire Infrastructura educatională Gradiniță și amenajări- Conexe- str. Ioan V.Socec nr.4
Valoare indicatori tehnico-economici: 23.613.853,14
HCL de aprobare indicatori tehnico-economici: HCL 394/30.05.2023