Autoritatea Vamală Română a lansat în SEAP o licitație deschisă pentru contractarea serviciilor de curățenie destinate Direcției Regionale Vamale Brașov și unităților subordonate din șase județe. Valoarea estimată a acordului-cadru este cuprinsă între 1.099.560 și 1.264.494 de lei, fără TVA.
Contractul vizează prestarea serviciilor de curățenie la sediul Direcției Regionale Vamale Brașov, precum și la birourile vamale din Brașov, Alba, Mureș, Covasna, Sibiu, Harghita și la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Sibiu. Achiziția este împărțită în șase loturi, iar operatorii economici pot depune oferte pentru toate loturile.
Procedura este organizată sub forma unei licitații deschise pentru încheierea unui acord-cadru cu un singur operator economic. Ofertele pot fi depuse până la 13 august 2026, ora 15:00, prin intermediul platformei SEAP.






