Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și al personajelor misterioase. Între 30 octombrie și 1 noiembrie, Sighișoara găzduiește cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate, un eveniment care invită publicul să descopere patrimoniul medieval într-o lumină cu totul nouă.
În ultimul weekend din octombrie, Cetatea Sighișoara își rescrie povestea și își dezvăluie latura misterioasă. Timp de trei zile, arhitectura medievală devine decorul unei experiențe multisenzoriale în care instalațiile multimedia, proiecțiile spectaculoase, personajele fantastice, gastronomia și muzica transformă fiecare colț al cetății într-o poartă către imaginar.
Ajuns la cea de-a doua ediție, Halloween în Cetate aduce împreună istoria și tehnologia, fascinația pentru legende și bucuria descoperirii, într-un eveniment dedicat tuturor celor care vor să trăiască Halloweenul dincolo de convențional.
Una dintre atracțiile principale ale festivalului este The Awakening, un moment de videomapping care transformă Turnul cu Ceas într-un personaj desprins dintr-o poveste fantastică. Prin proiecții spectaculoase, ferestre luminate, ochi uriași și creaturi medievale, turnul pare să se trezească la viață odată cu lăsarea serii.
De asemenea, Luna Fantomelor aduce în inima cetății o instalație impresionantă, parte dintr-un decor în care magia Halloweenului prinde viață.
O cetate întreagă de explorat: aventuri și activități pentru toate vârstele
Pe parcursul celor trei zile, Halloween în Cetate îi invită pe vizitatori să descopere un program variat de experiențe, activități interactive și momente de divertisment pentru toate vârstele.
Experiența pentru participanți continuă cu Tunnel of Spirits, pe scara acoperită, unde jocurile de lumini și umbre transformă trecerea prin pasaj într-o călătorie spre fantastic și cu Drumul Dovlecilor, un traseu fermecat conturat de sute de dovleci sculptați și luminați, de la porțile cetății până în inima acesteia. Pe străduțele medievale, personaje fantastice, desprinse parcă din legende uitate, vor anima atmosfera și îi vor surprinde pe vizitatori la fiecare pas.Cei interesați de istoria locului pot participa la tururi ghidate, pentru a descoperi poveștile, arhitectura și secretele cetății, într-o atmosferă în care trecutul medieval se împletește cu magia evenimentului.
Pentru cei mici, Kids Land pregătește aventuri fantastice în cadrul Caravanei cu jocuri magice, unde copiii vor putea participa la jocuri, activități și provocări care le pun imaginația la încercare. Programul include și vânători de comori, care îi invită pe participanți să exploreze cetatea și să descopere indicii ascunse, precum și sceneta interactivă „Procesul Vrăjitoarelor”, programată sâmbătă și duminică, de la ora 17:00.
Sâmbătă, de la ora 16:00, Parada Costumelor de Halloween îi invită pe participanți să intre în poveste cu propriile costume și să contribuie la atmosfera fantastică a cetății.
Când se lasă seara, cetatea se transformă într-un spațiu de party, unde muzica, luminile și decorurile medievale creează o atmosferă aparte. Line-up-ul reunește DJ cu stiluri diferite, de la house și techno la seturi retro.
Vineri 30 octombrie publicul îi va putea asculta pe Akos și Diana Sar care vor încheia seara cu un set B2B. Sâmbătă 31 octombrie atmosfera va continua alături de DJ Raul, SOA Deejays și DJ Cristian Rujoi, iar duminică 1 noiembrie muzica va fi asigurată de Digitalove, DJ Robert S și DJ Duțu.
Halloween în Cetate oferă și o experiență gastronomică pe măsură, cu vendori de street food care aduc preparate savuroase și baruri cu cocktailuri și băuturi tematice pentru toate gusturile. Astfel, vizitatorii se vor bucura de o experiență completă în care gastronomia și atmosfera aparte a cetății se îmbină perfect.
Halloween în Cetate își propune să ofere o nouă perspectivă asupra Sighișoarei, valorificând farmecul patrimoniului medieval prin experiențe contemporane, instalații multimedia și activități pentru toate vârstele. Este o invitație de a descoperi detalii ascunse și de a trăi cetatea ca pe un loc în care poveștile nu aparțin doar trecutului.
Între 30 octombrie și 1 noiembrie, vino cu prietenii și familia să explorezi un univers în care lumina, sunetul și imaginația rescriu povestea cetății. Intrarea este liberă.
Programul complet al festivalului, cu activitățile și orele de desfășurare, este disponibil pe pagina de facebook a evenimentului. Festivalul va fi deschis publicului de vineri până duminică, în intervalul 12:00–23:00.
Eveniment organizat de Asociația Drag de Sighișoara în parteneriat cu Visit Mureș






