Momente speciale pentru cetățenii din Cristian. A fost acordat titlul de „Cetățean de Onoare al Comunei Cristian” domnului Gheorghe Barbu, în semn de recunoștință pentru întreaga activitate desfășurată în slujba cetățenilor și pentru contribuția remarcabilă adusă de-a lungul deceniilor în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cristian.
Gheorghe Barbu activează ca pompier voluntar încă din anul 1971, iar din 1982 a coordonat activitatea Formației de Pompieri Voluntari Cristian, implicându-se activ în intervenții, acțiuni de prevenire și pregătirea generațiilor de pompieri voluntari.
La momentul festiv au fost prezenți membrii familiei, reprezentanți ai Primăriei Cristian și colegii din cadrul Formației de Pompieri Voluntari Cristian, care au dorit să îi fie alături într-un moment de recunoaștere binemeritată.






