Acasă Social Câteva sfaturi din partea pompierilor brașoveni pentru cei care sărbătoresc Paștele Catolic

Câteva sfaturi din partea pompierilor brașoveni pentru cei care sărbătoresc Paștele Catolic

0

În acest sfârșit de săptămână, credincioșii catolici vor sărbători Sfintele Paști, prilej cu care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brasov vor monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate, pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul cetățenilor.

Și cu această ocazie, pompierii brasoveni sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Răspunsul la urgențele medicale se va efectua prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor aflate în dificultate, la unitățile spitalicești.

Pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor este necesară respectarea următoarelor reguli elementare:

• accesul persoanelor în incinta lăcașelor de cult se permite în limita capacității bisericii, în scopul evitării producerii de accidente;

• parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase se va face, astfel încât, să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție, la un eventual incendiu;

• este important ca lumânările aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (eventual, într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile;

• în nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse, nesupravegheate și nu adormiţi cu acestea aprinse; nu le lăsați la îndemâna copiilor;

• este bine să acordați o atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile, asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.

Pompierii brașoveni vă doresc sărbători liniștite și fericite !