În trimestrul III 2025, România avea aproape 4,92 milioane de pensionari, în creștere cu 3.000 față de trimestrul precedent, arată datele Institutului Național de Statistică. Majoritatea (4,57 milioane) sunt pensionari de asigurări sociale de stat.
Pensia medie lunară a crescut ușor față de trimestrul anterior, ajungând la 2.941 lei (+0,3%), iar comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, creșterea a fost de aproape 14%.
Cei mai mulți pensionari sunt pentru limită de vârstă (80%), urmați de pensiile de urmaș (9,6%) și pensiile de invaliditate (8,3%). Discrepanțele teritoriale sunt semnificative: pensia medie în județul Brașov a fost de 3.325 lei, mai mare decât media națională, dar sub nivelul Bucureștiului (3.560 lei). În schimb, în județe precum Botoșani sau Vrancea, pensiile medii sunt sub 2.300 lei.
Raportul între pensionari și salariați variază mult la nivel local: în Brașov, ca și în Teleorman sau Vaslui, există mai mulți pensionari raportat la salariați comparativ cu București sau Ilfov. De asemenea, pensiile femeilor rămân în general mai mici decât cele ale bărbaților, diferența fiind semnificativă la pensiile pentru stagiu incomplet de cotizare.






