Pe munte, căldura extremă poate fi la fel de periculoasă ca vremea rea. În contextul avertizărilor meteorologice emise de ANM pentru perioada 26–29 iunie, care anunță un val de căldură persistent, temperaturi foarte ridicate și disconfort termic accentuat, Serviciul Județean Salvamont Brașov recomandă tuturor turiștilor să manifeste prudență sporită înainte de a porni pe traseele montane.
Deși temperaturile sunt mai scăzute la altitudine, expunerea prelungită la soare, efortul fizic susținut și diferențele mari de nivel pot favoriza apariția deshidratării, epuizării termice sau chiar a insolației. În plus, temperaturile ridicate accelerează oboseala și reduc capacitatea de efort, crescând riscul producerii accidentelor.
Pentru desfășurarea în siguranță a drumețiilor, salvamontiștii brașoveni recomandă:
• Plecați pe traseu cât mai devreme, preferabil în primele ore ale dimineții, și evitați intervalul 11:00–17:00, când temperaturile sunt maxime.
• Aveți la dumneavoastră suficientă apă, minimum 2–3 litri de persoană, iar pentru traseele lungi chiar mai mult. Consumați lichide în mod regulat, fără să așteptați apariția senzației de sete.
• Consumați lichide care conțin electroliți și alimente ușoare, bogate în minerale.
• Purtați haine deschise la culoare, lejere, o șapcă sau pălărie și folosiți cremă cu factor ridicat de protecție solară.
• Alegeți trasee adaptate pregătirii fizice și evitați supraestimarea capacității de efort.
• Faceți pauze regulate în zone umbrite și monitorizați permanent starea membrilor grupului, în special a copiilor și a persoanelor vârstnice.
• Consultați prognoza meteo și starea traseelor înainte de plecare și anunțați o persoană apropiată asupra itinerarului ales.
În cazul apariției unor simptome precum amețeală, dureri de cap, greață, slăbiciune accentuată, confuzie sau crampe musculare, întrerupeți imediat deplasarea, adăpostiți-vă într-o zonă umbrită, hidratați-vă și solicitați ajutor dacă starea persoanei nu se ameliorează.






