Acasă Sănătate-Educație Campania de educație ecologică și mediu “EcoAtitudine – Judetul Brașov Reciclează”, Ediția...

Campania de educație ecologică și mediu “EcoAtitudine – Judetul Brașov Reciclează”, Ediția a 3-a 2022-2023, a dat start înscrierilor

0

Campania de educație ecologică și mediu “EcoAtitudine – Judetul Brașov Reciclează”, Ediția a 3-a 2022-2023, a dat start înscrierilor.

Școlile sunt invitate să se înscrie într-o nouă ediție a programului de conștientizare.

Educația ecologică poate începe din momentul în care un copil poate diferenția „bun” de „rău”, prin „rău” înțelegând inclusiv gunoi, mizerie, suferință. Odată ce copiii pricep că anumite lucruri se aruncă și altele nu și că Pământul „suferă” atunci când aruncăm gunoaie, EcoEducația începe. Pentru că sunt în formare, cei mici vor adopta mult mai ușor comportamente pozitive față de mediul înconjurător, pe care le vor păstra, cel mai probabil, pe tot parcursul vieții.

Pentru că în România nu a existat (și nici nu există încă) o cultură a reciclării, subiectul poate fi dificil chiar pentru cei care au responsabilitatea de a-i instrui pe cei mici – adulții. Având în vedere contextul și provocările actuale, e lesne de înțeles că protecția mediului înseamnă mai mult decât curățenie și aruncarea gunoaielor la „locul lor”.

Indiferent de vârstă, copiii sunt mult mai predispuși să învețe și să își asume rolul de „eroi”. Mulți dintre elevii din gimnaziu și liceu sunt receptivi la noțiunile de protecția mediului, înțeleg că trăiesc într-un mediu extrem de poluat și că „viitorul depinde de ei”.

Obiectivul campaniei? Dezvoltarea unor comunități active de elevi care promovează reciclarea și, implicit, formarea unei generații de adulți responsabili și implicați.

Toate Unitățile de Învățământ din județul Brașov se pot înscrie în această campanie. Toate informațiile necesare au fost transmise pe adresele de e-mail ale școlilor. Menționăm că înscrierile se încheie pe data de 10 februarie 2023.

Trebuie să ne unim forțele, cunoașterea și resursele pentru a stimula colectarea selectivă, curățenia și grija față de mediu!