În ultimii ani, autoritățile locale din țară au inițiat proiecte prin care au dotat parcurile cu bănci inteligente, adică SMART.
Este vorba despre bănci care își produc singure electricitatea necesară pentru încărcarea dispozitivelor mobile, fiind prevăzute cu panouri fotovoltaice. Dețin prize USB pentru încărcare, dar și dispozitive pentru încărcare wireless.
Printre orașelele care au pus deja în aplicare astfel de proiecte se numără Cluj, Iași, Târgu Mureș sau Sibiu, dar și orașe mai mici ca Bârlad sau Ghimbav, care se află în județul Brașov. Deci se poate până și în orașele mici, dar conducerea Primăriei Brașov nu este în stare, chiar dacă pe facebook primarul se crede SMART, în realitate municipiul nu are nimic, fiind cu mult în urma altor orașe din România. Însă, la declarații politice și populism, Brașovul este ,de departe, pe primul loc. Doar că vorbele nu țin loc de proiecte.
”Din acest motiv, îi atrag atenția primarului USR că a fost ales de brașoveni să administreze bine acest oraș, să implementeze proiecte, să țină pasul cu alți primari din țară, să fie la nivelul așteptărilor, nicidecum nu a fost ales să se plimbe prin străinătate. Dacă tot vorbește zilnic despre orașe SMART, orașe inteligente, ar trebui să și demonstreze acest lucru prin fapte, nu doar pe Tik-tok sau Instagram.
Pentru că ne-am săturat de minciuni și promisiuni din partea administrației USR, colegii mei din Consiliul Local vor depune un proiect care să fie discutat la ședința ordinară care să vizeze montarea de bănci inteligente în parcurile din Brașov. Mizez pe votul aleșilor USR și PNL având în vedere importanța unui astfel de proiect. Nu cred că vor fi consilieri care să nu dorească un astfel de proiect.
Trebuie să grăbim implementarea pentru că deja suntem în urma altor orașe, am pierdut mult timp doar cu declarații”, a spus subprefectul Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov.