Acasă Turism Brașovul, magnet pentru turiști! 724.000 de turiști au ajuns în județ în...

Brașovul, magnet pentru turiști! 724.000 de turiști au ajuns în județ în primele șapte luni

0
foto: arhivă

Județul Brașov rămâne una dintre principalele destinații turistice din România. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în perioada ianuarie-iulie 2026, în structurile de primire turistică din județ au fost înregistrate 724.000 de sosiri ale turiștilor, Brașovul ocupând locul al treilea la nivel național, după București și Constanța. Și în ceea ce privește numărul de înnoptări, Brașovul se află pe podium, cu 1,377 milioane de înnoptări, după Constanța și București.

Datele INS arată însă că, la nivel național, turismul a înregistrat o ușoară scădere în primele șapte luni din 2026. Numărul total al sosirilor a fost de 7,48 milioane, cu 1,6% mai mic decât în aceeași perioadă din 2025, în timp ce înnoptările au scăzut cu 3,1%.

Luna iulie a adus însă o evoluție pozitivă la nivel național: 1,93 milioane de turiști s-au cazat în structurile de primire turistică, cu 6,2% mai mulți decât în iulie 2025. Numărul înnoptărilor a crescut cu 6,1%, ajungând la 4,74 milioane.

Un semnal pozitiv îl reprezintă și turismul internațional. În primele șapte luni ale anului, sosirile turiștilor străini în România au crescut cu 9,8%, iar înnoptările acestora cu 9% față de aceeași perioadă din 2025.