Acasă Local Brașovul intră în linie dreaptă pentru FOTE 2027. Un an până la...

Brașovul intră în linie dreaptă pentru FOTE 2027. Un an până la revenirea Jocurilor Olimpice de Tineret în România

0
sursă foto: COSR

La un an înainte de debutul Festivalului Olimpic al Tineretului European – ediția de iarnă 2027, autoritățile locale și reprezentanții mișcării olimpice au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Primăria Brașov, principalele repere ale organizării evenimentului.

Primarul Brașovului, George Scripcaru, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, alături de primarii localităților implicate, au discutat despre bazele sportive care vor găzdui competițiile, coordonarea instituțională și calendarul pregătirilor. La întâlnire a fost invitat și vicepremierul Tanczos Barna, responsabil de coordonarea echipei interministeriale pentru sprijinirea organizării FOTE.

Competiții în șapte localități

Întrecerile se vor desfășura în Brașov, Poiana Brașov, Predeal, Râșnov, Fundata (Cheile Grădiștei), Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Sportivii vor concura la discipline precum schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon, snowboard, schi alpinism, patinaj artistic, patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) și hochei pe gheață 3×3.

Patinoarul Olimpic din Brașov, Valea Râșnoavei, Valea Cărbunării, pârtia Clăbucet din Predeal și complexul Cheile Grădiștei – Fundata se numără printre principalele arene ale competiției. Probele vor include atât întreceri individuale, cât și competiții pe echipe mixte, subliniind spiritul de colaborare și incluziune.

Mascote cu spirit carpatin

Ediția din 2027 vine și cu trei mascote care reflectă identitatea montană a zonei:

  • Brași, ursul schior – simbol al forței, curajului și energiei sporturilor de iarnă;
  • Vivi, veverița patinatoare – agilă și plină de entuziasm, reprezentând dinamismul tinerei generații;
  • Cerbonzio, cerbul hocheist – elegant și puternic, întruchipând fair-play-ul și legătura cu natura Carpaților.
Calendar

Pregătirile pentru FOTE 2027 sunt deja în desfășurare. În noiembrie 2025 vor fi transmise invitațiile către Comitetele Olimpice Naționale, iar în februarie 2026 va fi lansat website-ul oficial. Ceremonia Flăcării Păcii va avea loc la Roma, în apropierea Columnei lui Traian, în decembrie 2026.

Satul Sportivilor din Poiana Brașov și Cheile Grădiștei va fi deschis oficial pe 13 februarie 2027, iar Ceremonia de Deschidere este programată pentru 14 februarie. Competițiile se vor desfășura între 15 și 21 februarie, urmate de festivitatea de închidere și plecarea delegațiilor pe 22 februarie.