Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secţia 4 Poliţie efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoanele cercetate în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”.
În cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 21 mai a.c., în jurul orei 04.15, în zona unui local public, unde avea loc un eveniment muzical, o persoană a fost agresată fizic de doi bărbați, moment surprins de organele de poliție care au pornit în urmărirea agresorilor.
Aceștia au fost prinși și identificați ca fiind doi tineri, în vârstă de 27, respectiv 28 de ani, din județul Prahova, care au fost conduși la unitatea de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Persoana vătămată a fost transportată la o unitate spitalicească, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, ulterior stabilindu-se că necesită 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite.
Prin ordonanța din data de 21 mai a.c., polițiștii au dispus reținerea persoanelor bănuite pentru 24 de ore, acestea urmând a fi prezentate Pachetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru luarea măsurilor legale.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.