Proiectantul A3 Ploiești – Brașov estimează că ar putea preda studiul de fezabilitate necesar construirii celei mai așteptate autostrăzi din România până în toamna anului viitor. Ulterior, noua companie de autostrăzi CNIR va putea lansa obiectivul din Valea Prahovei la licitație pentru proiectare și execuție, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Consitrans.
„În vara – toamna anului viitor vom preda studiul de fezabilitate întocmit pe baza studiilor geotehnice aprobate și convenite cu autoritatea (CNIR -n.r.)”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Bogdan Buricea (foto), co – administrator și asociat al Consitrans.
Acesta a explicat că, în prezent, proiectantul așteaptă un răspuns din partea Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) cu privire la tema geotehnică, depusă încă din februarie 2024.






