Acasă Social Au început, oficial, lucrările la alternativa DN1, DJ 102 I Câmpina –...

Au început, oficial, lucrările la alternativa DN1, DJ 102 I Câmpina – Săcele, pe Valea Doftanei

0

Miercuri, 29 mai 2024, în prezența premierului Marcel Ciolacu, încep oficial lucrările pentru modernizarea Drumului Județean Câmpina-Săcele pe Valea Doftanei, un contract pe care Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții îl derulează cu antreprenorul Construcții Erbașu.

Este cel mai mare contract pentru infrastructura rutieră (secundară) semnat la Ministerul Dezvoltării/Compania Națională de Investiții, însă modernizarea se face doar pentru trafic comercial ușor, nu și pentru transportatori, fără o lărgire semnificativă a platformei și cu un traseu greu, cu serpentine care ajunge la aproape 1300 metri altitudine.

Pe plan local și pentru turism, modernizarea DJ Câmpina -Săcele este o veste foarte bună, de mult așteptată, însă pentru zona critică dintre Comarnic și Predeal -DN 1, va conta indirect prin preluarea traficului de tranzit (rămâne de văzut în ce măsură) dintre Ploiești și Brașov. Altfel spus, pentru turiștii care au cazare în stațiuni (Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal) acest drum județean nu va ajuta semnificativ. Pentru traficul local, mai utile vor fi centurile de la Comarnic și Bușteni, dar și la aceste ocolitoare se vor forma cozi la descărcarea în DN 1, explică economedia.ro.