Guvernul a schimbat din temelii ordonanța austerității și a șters procentele de majorare a salariilor profesorilor. Acum menționează că salariile „se majorează în anul 2024 cu 20%, în medie, în 2 tranşe: „prima tranşă începând cu data de 01.01.2024” și „a doua tranşă începând cu data de 01.06.2024”. Premierul a spus la ședința de Guvern că se majorează salariile profesorilor, dar nu și cu cât. Amintim că Guvernul promisese profesorilor majorare de 40% de la 1 ianuarie, apoi a spus că le va da 20%, dar în două tranșe, din care doar 13% creștere la 1 ianuarie, potrivit Economedia.ro.