Acasă Actualitate Atenție, șoferi! Lucrări în această noapte între Predeal și Brașov

Atenție, șoferi! Lucrări în această noapte între Predeal și Brașov

0

În această noapte se va lucra la frezarea vechiului strat de asfalt de pe DN1, între Predeal și Brașov. Traficul va fi restricționat pe o bandă, iar circulația va fi dirijată la paletă.

”Vom lucra și după lăsarea întunericului pentru a deranja cât mai puțin traficul. Pe acest sector lucrările de noapte sunt posibile doar în timpul weekendului. În timpul săptămânii traficul greu este foarte intens pe timp de noapte pentru că peste zi și la sfârșitul săptămânii circulația camioanelor este interzisă. În plus, de vineri până sâmbătă, nu avem voie să instituim restricții de trafic în timpul zilei pentru a nu perturba traficul turistic.

Vestea bună este că lucrările avansează foarte bine așa că de săptămâna viitoare vom începe așternerea stratului nou de #asfalt, în paralel cu îndepărtarea asfaltului vechi. În aceste condiții există șanse reale ca să terminăm lucrările până la sfârșitul acestei luni, cu aproape două săptămâni mai devreme față de data anunțată inițial (sperăm că și condițiile meteo vor fi de partea noastră). Pentru evitarea tronsonului afectat de lucrări vă rugăm să folosiți traseele alternative: ➡DN1A – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele – Brașov ➡DN73A – Predeal – Pârâul Rece – Râșnov – Brașov.” au declarat reprezentanții DRDP Brașov.

 

foto arhiva