Acasă Local Atenție, brașoveni! Va începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

Atenție, brașoveni! Va începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

0

Tetkron a achiziționat deja primul utilaj de ridicare, urmează semnarea contractului pentru al doilea; lucrările la platforma de depozitare a mașinilor ridicate sunt aproape de finalizare; brașovenii sunt invitați să se pronunțe asupra noilor tarife de ridicare, transport și depozitare a mașinilor parcate neregulamentar

Primăria este în etapa finală a pregătirilor pentru demararea campaniei de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar: a fost desemnată firma care va gestiona această activitate, Tetkron SRL, companie a municipalității; a fost achiziționat primul utilaj de ridicare și urmează semnarea contractului pentru cel de al doilea utilaj; zona în care vor fi depozitate mașinile ridicate de pe domeniul public a ajuns în faza de asfaltare și marcare; actualizarea tarifelor prevăzute în Regulamentul privind activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov a intrat în faza de dezbatere publică.

 

Conform proiectului de hotărâre supus dezbaterii publice, tarifele pe care le vor plăti cei care parchează neregulamentar sunt:

  •  625 de lei pentru ridicarea autovehiculului;
  • 260 de lei pentru transportul acestuia la zona de depozitare;
  • 200 de lei/24 h/vehicul taxa de depozitare.

Alte prevederi din regulament

Ridicarea vehiculului parcat neregulamentar se face în urma dispoziției polițistului, angajat al IPJ Brașov, sau a polițistului local. De la constatarea la fața locului a acestei contravenții și până la ridicarea vehiculului trebuie să treacă 5 minute, timp în care șoferul își poate lua vehiculul, fiind sancționat doar contravențional, cu amendă și/sau puncte de penalizare.

În cazul în care șoferul ajunge după ridicarea mașinii, va fi obligat să plătească, pe lângă amenda pentru contravenție, și tariful pentru ridicarea vehiculului.

În cazul în care vehiculul a fost transportat la locul de depozitare, deținătorul vehiculului îl poate recupera oricând, programul pentru restituirea vehiculelor fiind non-stop.

Dacă vehicului va fi recuperat în termen de până la 12 ore din momentul ridicării acestuia, se va plăti jumătate din taxa de depozitare vehicul.

Conform regulamentului în vigoare, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezența unor persoane sau a animalelor de companie. Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de hotărâre până în data de 21 august, către Primăria Brașov, Biroul Informații Publice și Mass-Media, e-mail: infopublice@brasovcity.ro, sau prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (program luni-joi, 8.00-14.00, și vineri de la 8.00-13.00).