Acasă Local Atenție, brașoveni! Șosele pline de bețivi și drogați

Atenție, brașoveni! Șosele pline de bețivi și drogați

0
  • Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal după depistarea unui conducător auto care avea o alcoolemie peste limita legală.

 Astfel, la data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 01.30 dimineața, polițiștii au oprit pentru control, pe 13 Decembrie, din municipiul Brașov, un autoturism al cărui conducător prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului. Drept urmare, polițiștii au procedat la efectuarea unui test, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,73 mg/l în aerul expirat.În continuare, față de valoare indicată, polițiștii desfășoară cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar aflat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, după ce în comuna Veneția de Jos a fost identificat un conducător auto cu o alcoolemie peste limita legală.

Astfel, la data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe DN 1S, din județul Brașov, la volanul căruia se afla un bătrân, în vârstă de 72 de ani, din municipiul Făgăraș.

În urma testării efectuate cu aparatul etilotest a rezultat că persoana aflată la volanul autovehicului oprit de polițiști avea alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la o unitate medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge.Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal pe care polițiștii l-au constituit, acesta fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând a se propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și cea de ”conducere a unui vehicul fără permis de conducere”.

 La data de 23 septembrie a.c., în jurul orelor 23.00, polițiștii au oprit în trafic un autoturism care circula pe strada 13 Decembrie, din orașul Zărnești, la volanul căruia se afla un bărbat ce prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului.

După testatea pe care polițiștii au făcut-o conducătorului auto din punct de vedere al consumului de alcool, aceștia au stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 1.03  mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, permisul de conducere al celui controlat era reținut, fără drept de circulație, pentru alte abateri săvârșite anterior la regimul rutier.

În consecință, conducătorul auto a fost condus la unitatea medicală, din orașul Zărnești, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool, apoi la unitatea de poliție pentru completarea verificărilor.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

 

 

Articolul precedentIncendiu puternic la Ormeniș (FOTO)
Articolul următorVin alegerile! Useristul Dan Barna a dat o tură prin centrul Brașovului (VIDEO, FOTO)
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.