Acasă Social Atelier de zâne împâslite, la Centrul Cultural Reduta, sub îndrumarea artizanului Oana...

Atelier de zâne împâslite, la Centrul Cultural Reduta, sub îndrumarea artizanului Oana Calcea

Centrul Cultural Reduta organizează cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului un atelierul de împâslit cu acul în data de 31 mai, la ora 13.00 în Sala de Consiliu.
Participanții la atelier vor deprinde primii pași în împâslirea cu acul cu lână netoarsă. Cei mici își vor realiza sub îndrumarea artizanului Oana Calcea, zâne minunate desprinse din povești.
Pentru artizanul Oana Calcea este o bucurie să dea mai departe ceea ce știe, susținând ateliere în cadrul târgurilor la care participă, în scoli, în muzee și centre culturale.
„Numele meu este Oana, fiica lui Dănuț- Ioan și Ioana. M-am născut în Brașov, într-o familie mică, modestă, cu foarte puține posibilități.  Lipsurile și faptul că mama a plecat dintre noi atunci când eu aveam 19 ani, iar fratele meu 14, cred că m-au întărit și m-au făcut să învăț să mă întrețin.
Am început să lucrez în diverse locuri, care mai de care mai  diferite: vânzări, imobiliare, publicitate la distanță, turism, Horeca, Londra, Cipru. Probabil dacă aș mai sta să mă gândesc mai mult, aș mai găsi câteva domenii în care am lucrat.
Cred că o moștenesc pe bunica mea din partea tatălui,  în ceea ce privește dragostea pentru lucrul manual. Toată viața ei a cusut, tricotat, croșetat. Ne făcea mereu hăinuțe pentru păpuși, haine de toate felurile și când am mai crescut îmi croșeta costume de baie. Talentul nu știu dacă l-am moștenit de la ea. Cred că talentul eu mi l-am făcut. Exersând am reușit să ajung la acest nivel.
Din 2015, fac, neîncetat, pături împletite și zâne din lână împâslită. Am ajuns să am câteva colaborări, deja am multe târguri la activ, am renunțat la un post de conducere, pentru pasiunea mea care mă ajută să fiu mai mult și mai aproape de fetița mea. Sunt mai fericită, cu multă încredere în mine și mai independentă. Produse lucrate manual din 100% lână merinos: paturi gigant, accesorii ședințe foto, fulare, căciuli și zâne diafane….și nu numai. Lucrările mele au ajuns în cea mai mare
parte, în SUA, am trimis și în Australia, Taiwan, Germania, UK și Austria.”
Înscrieri la numărul de telefon: 0726349790. Sunt doar 20 de locuri.