Acasă Actualitate Astăzi, se desfășoară o acțiune de ecologizare a pădurilor de pe traseul...

Astăzi, se desfășoară o acțiune de ecologizare a pădurilor de pe traseul Râșnov – Pârâul Rece – Predeal

0
Astăzi, 22 iunie 2022, din inițiativa Instituției Prefectului – Județul Brașov se va organiza o acțiune amplă de ecologizare a pădurilor de pe traseul Râșnov – Pârâul Rece – Predeal, paralel cu DN73A.
Această zonă a fost sufocată de-a lungul timpului de deșeurile aruncate la întâmplare de persoane iresponsabile. Tocmai din acest motiv, mai multe instituții publice, cum ar fi Primăria Predeal, Primăria Râșnov, Garda de Mediu, Garda Forestieră și multe altele și-au dat mâna pentru a curăța această zonă care a devenit o pată de rușine pe harta județului Brașov.
Miercuri, 22 iunie 2022, în parcarea din zona Cabanei Cerbu sunt așteptate mai multe organizații și voluntari individuali care vor lua parte la acțiunea de ecologizare.
„DRDP Brașov are un program foarte strict în ceea ce privește curățenia din zona drumurilor naționale. În fiecare luni și vineri angajații noștri se ocupă exclusiv de această activitate și chiar mai des în perioada de vară, când traficul turistic este mai intens. Cu toate acestea, din păcate, cantitatea de deșeuri aruncată în zona drumurilor este foarte mare și astfel munca noastră este aproape insesizabilă.
Colegii noștri din cadrul SDN Brașov adună în fiecare lună aproximativ 7 basculante de deșeuri de pe drumuri naționale din județul Brașov, din care de la Districtul Predeal (care se ocupă și de curățarea DN73A) provine aproape o treime din această cantitate.
Din păcate, deșeurile de pe marginea drumului provin adesea chiar din gospodăriile din apropierea drumului. Astfel, suntem nevoiți să strângem și gunoaie care nu ar avea ce să caute la marginea drumurilor cum ar fi: electrocasnice vechi, mobilier sau deșeuri de materiale de construcții.”, au declarat reprezentanții DRDP Brașov