Poliția Locală Brașov a început controale în oraș după ninsorile din ultimele ore, verificând dacă brașovenii respectă obligația de a curăța zăpada și gheața din fața imobilelor.
Numai în cursul dimineții, polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare totală de 3.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor Consiliul Local Brașov privind salubrizarea domeniului public. Potrivit regulamentelor în vigoare, proprietarii sau administratorii imobilelor trebuie să îndepărteze zăpada de pe trotuare și din locurile de parcare folosite, în caz contrar riscând amenzi de până la 1.600 de lei pentru persoane fizice și 2.500 de lei pentru firme.
„De asemenea, pentru neîndepărtarea țurțurilor formați la nivelul acoperișurilor și jgheaburilor clădirilor, HCL nr. 61/2021 prevede sancțiuni cu amendă între 1.000 – 2.500 lei.






