Acasă Local Accident mortal pe DN1, la Ucea de Jos. Traficul este blocat

Accident mortal pe DN1, la Ucea de Jos. Traficul este blocat

0
foto: arhivă

Un nou accident mortal s-a produs joi, 11 septembrie, pe șoselele din județul Brașov. Un șofer și-a pierdut viața în urma unui impact produs pe DN1, în apropierea localității Ucea de Jos.

Potrivit informațiilor oficiale transmise de IPJ Brașov, în accident au fost implicate o autoutilitară și un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion și o semiremorcă.

În urma impactului, conducătorul autoutilitarei a suferit leziuni grave. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat să îi acorde ajutor, însă, din nefericire, au declarat decesul acestuia.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

La ora transmiterii informării, circulația pe DN1 este blocată în zona accidentului și urmează să fie reluată după finalizarea activităților desfășurate la fața locului.

Poliția le recomandă șoferilor care tranzitează zona să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile agenților.