Acasă Local Accident mortal pe DN1, în Codlea! Un tânăr de 20 de ani...

Accident mortal pe DN1, în Codlea! Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața, iar fratele său geamăn a fost rănit

0

Un grav accident rutier s-a produs joi, 23 iulie, pe DN1, în interiorul municipiului Codlea. În urma impactului dintre un autoturism și o motocicletă, un tânăr de numai 20 de ani și-a pierdut viața, iar fratele său geamăn a fost rănit.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au intervenit de urgență la locul accidentului.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, conducătorul unui autoturism, în care nu se mai aflau alți pasageri, ar fi efectuat un viraj pentru schimbarea direcției de mers. În împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate în cadrul anchetei, acesta ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului violent, motociclistul, un tânăr de 20 de ani din municipiul Codlea, și fratele său geamăn, aflat în calitate de pasager, au suferit leziuni grave, fiind solicitat de urgență sprijinul echipajelor medicale.

Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, pasagerul motocicletei nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat la fața locului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

La această oră, traficul rutier în zona accidentului se desfășoară cu restricții, iar polițiștii le recomandă șoferilor să respecte indicațiile echipajelor aflate în teren și să circule cu prudență.