Acasă Social Aburii alcoolului l-au transformat în Verstappen. Conducea cu peste 100 de km/h...

Aburii alcoolului l-au transformat în Verstappen. Conducea cu peste 100 de km/h pe Calea București (Brașov)

0

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări într-un dosar penal, pe care l-au deschis după ce au depistat un bărbat, testat pozitiv pentru consumul de alcool, care conducea cu o viteză peste limita legală.

 

La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 23:00, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au înregistrat, cu aparatul din dotare, un autoturism care se deplasa pe strada Calea București, din municipiul Brașov, cu o viteză de 104 km/h.

Astfel, autoturismul a fost oprit, iar în cadrul controlului efectuat, pentru că au sesizat indicii specifice, polițiștii l-au testat pe bărbatul de la volan, de 36 de ani, din punct de vedere al consumului de alcool.

Rezultatul testării a indicat o valoare de  0,79 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.

Față de cele constatate, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere al bărbatului și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, în cadrul căruia cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.