Acasă Local A început exercițiul multinațional SARMIS-OLT 25. Militarii brașoveni vor urma un instructaj...

A început exercițiul multinațional SARMIS-OLT 25. Militarii brașoveni vor urma un instructaj bazat pe scenarii de criză

0
foto cu caracter ilustrativ. sursa: arhiva
Ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional şi interinstituțional SARMIS-OLT 25 a avut loc pe data de 29 septembrie, la cabana Brădet.

Militari români, dar și din Belgia, Bulgaria, Cehia, Luxemburg, Polonia, Portugalia și Turcia vor participa la acest exercițiu

Pe parcursul a două săptămâni, militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” și personalul Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov vor desfășura activități de instruire comună împreună cu militari din Belgia, Bulgaria, Cehia, Luxemburg, Polonia, Portugalia și Turcia, precum și cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Pe timpul desfășurării exercițiului, militarii vor fi sprijiniți de Serviciul de Telecomunicații Speciale şi de specialişti din Brigada 42 Comunicații şi Tehnologia Informației ,,General de divizie Traian Moșoiu”.
Scopul exercițiului îl reprezintă instruirea personalului participant în scenarii cât mai apropiate de situațiile reale de criză şi dezvoltarea abilității de a acționa într-un cadru multinațional și interinstituțional, cu accent pe interoperabilitate.” au transmis reprezentanții Brigăzii 2 de Munte Sarmizegetusa.