Astăzi, 17 ianuarie, redactorii Transilvania365 au realizat un interviu cu ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea. Liberalul a vorbit despre proiectele care sunt în desfășurare la nivelul județului Brașov, dar și despre alegerile locale din acest an.
Întrebat dacă reprezentantii PNL au avut discuții cu Allen Coliban pentru ca acesta să candideze din partea liberalilor la Primăria Brașov, ministrul Veștea nu a căutat să nege sub nicio formă afirmația.
„Posibil ca Allen Coliban să fi avut discuții cu PNL și sunt discuții care sunt inerente. Nu există niciun fel de materializare și nu există, astăzi o decizie în care un candidat extern, altul decât al PNL, să intre într-o competiție din partea liberalilor.”, a declarat Adrian Veștea pentru Transilvania365.
Amintim că redactorii Transilvania365 sunt singurii care au acreditare la Guvern, Parlament și care se deplasează cel puțin o dată pe lună la cele 2 instituții unde discută cu politicienii care reprezintă Brașovul la nivel național.