Acasă Local Premieră națională! Referendum pentru demiterea primarului liberal din Dumbrăvița

Premieră națională! Referendum pentru demiterea primarului liberal din Dumbrăvița

0
La nici doi ani de la alegerile locale, locuitorii comunei Dumbrăvița au șansa de a-și da jos primarul din funcție. Este vorba despre Popa Zachiu de la PNL.
”Dragi locuitori ai comunei Dumbrăvița, este oficial: #referendumul #local pentru demiterea primarului Popa Zachiu va avea loc pe data de 19 iunie!
Va fi o premieră, acesta fiind primul referendum de acest gen din România. Comuna noastră devine, astfel, un exemplu național! Cetățenii comunei și-au exercitat dreptul legal, democratic, de a declanșa organizarea unui referendum local. Iar pe 19 iunie își vor exercita dreptul de a demite un primar de care nu mai sunt mulțumiți și care nu le mai reprezintă interesele.
Urmează ca administraţia locală să facă anunţul oficial şi să înceapă informarea cetăţenilor pe toate canalele de comunicare.
Mulțumim încă o dată tuturor cetățenilor din Dumbrăvița și Vlădeni care au semnat pentru a susține organizarea referendumului! Fără semnăturile voastre nu am fi reușit!
De prea mult timp, comuna Dumbrăvița este lăsată la voia întâmplării. Nu avem drumuri, nu avem canalizare, serviciile publice sunt aproape inexistente, nu avem creșă, nu avem un parc sau locuri de joacă decente, condițiile din grădinițe și școli sunt deplorabile. Actualul primar, aflat de 16 ani în vârful administrației locale, la al cincilea mandat, a arătat deja de ce este în stare și cât de mult îi pasă de comună.
Cât de multe ar fi putut face actualul primar în acești 16 ani putem să ne imaginăm uitându-ne la alte comune, precum comuna Ciugud, unde consilierii noștri locali au fost în vizită. Avem modele de succes pe care le putem prelua, comune administrate cu competență, responsabilitate și simțul datoriei față de cetățeni și comunitate. Trebuie doar să avem un primar care să își dea interesul.
Putem trăi și noi într-o comună europeană, modernă, prosperă. Pentru asta, trebuie mai întâi să votăm pentru demiterea actualului primar”, scrie pe pagina USR Dumbrăvița.
Pe 19 iunie, vă invităm la vot!
#da #votezpentrudemitereaprimarului
#DAreferendum
Articolul precedent20 de minute cu îngerul
Articolul următorDacă aleșii liberali o mai țin așa, până la alegerile locale din 2024 rămân fără primari
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.