Acasă Actualitate DAN AIR joacă alba-neagra cu zborurile de pe aeroportul Brașov. Dimineață avea...

DAN AIR joacă alba-neagra cu zborurile de pe aeroportul Brașov. Dimineață avea ruta Brașov-Malaga, seara a scos-o!

0

Amatorism și neseriozitate! Acesta este cuvântul care poate descrie ce s-a întâmplat astăzi pe pagina de Facebook a companiei DAN AIR, cea care a anunțat că a introdus curse dinspre Brașov spre mai multe aeroporturi din Europa.

Dimineață, pe pagina de Facebook oficială a companiei a apărut anunțul care suna în felul următor:

Așa este…Cu regret vă anunțăm că rutele:

Brașov – Milano și

Brașov – Budapesta

au fost anulate din cauza cererii foarte scăzute din partea pasagerilor, cauzând astfel lipsa sustenabilității operaționale a companiei DAN AIR pentru aceste destinații.
Am oficializat însă rutele:
Brașov – Malaga și Brașov – Madrid.
În plus, am adăugat două frecvențe noi pentru zborurile:
Brașov – Nuremberg și Brașov – München.
PS: Toți pasagerii vor primi suma integrală în contul de unde s-a efectuat plata inițială pentru contravaloarea biletelor cumpărate pe rutele anulate!
Vă mulțumim pentru înțelegere!”. 
Spre seară, după ce și-au dat seama de greșeală, reprezentanții DAN AIR au schimbat textul. Mai exact, au scos…cursele Brașov-Malaga și Brașov-Madrid.

Așa este…

Cu regret vă anunțăm că rutele:
Brașov – Milano și Brașov – Budapesta
București – Roma și București – Milano
au fost anulate din cauza cererii foarte scăzute din partea pasagerilor, cauzând astfel lipsa sustenabilității operaționale a companiei DAN AIR pentru aceste destinații.
Am oficializat însă rutele:
București – Malaga
și București – Madrid.
În plus, am adăugat două frecvențe noi pentru zborurile:
Brașov – Nuremberg și Brașov – München.
București – Nuremberg și București – München.
PS: Toți pasagerii vor primi suma integrală în contul de unde s-a efectuat plata inițială pentru contravaloarea biletelor cumpărate pe rutele anulate!
Vă mulțumim pentru înțelegere!”.
Din fericire, cei din presă au făcut captură la anunțul de dimineață, astfel ca și internauții să vadă că această greșeală le aparține în totalitate celor de la DAN AIR. Presa doar a preluat ce a postat companie pe pagina oficială prin intermediul căreia vinde și bilete(rubrica ”Ia bilete”).
Nu este pentru prima dată când această companie se joacă de-a zburatul la Brașov. Nici bine nu au anunțat rutele Brașov-Milano și Brașov-Budapesta că la scurt timp le-au și scos, chipurile din cauza cererii foarte scăzute.
O companie cu pretenții ar fi făcut niște calcule înainte, o analiză. Iar dacă s-au anunțat acele curse, să fie operate măcar de câteva ori, apoi dacă nu se observă o îmbunătățire să fie scoase, dar nu anunți azi ceva, iar peste câteva zile altceva.
Poate că s-au grăbit și reprezentanții Aeroportului Brașov când au ”bătut” palma cu această companie. Brașovenii au nevoie de seriozitate, nu de ”alba neagra”, nu de joaca de a avea sau nu curse.
Zilele următoare vom solicita un punct de vedere și de la reprezentanții Consiliului Județean.
Din păcate, deși au constatat greșeala și au schimbat textul, cei de la DAN AIR nici măcar nu au avut bunul simț să-și ceară scuze, mai ales celor din presă ca au publicat informații neadevărate.
Mai jos aveți și captura cu cele două anunțuri, cel de dimineață, dar și ce postat seara…
Articolul precedentCodul IATA pentru Aeroportul Brașov este GHV!
Articolul următor5 dintr-o lovitură! Accident într-o intersecție din Brașov(FOTO)
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.