Acasă National Proiect de lege care le va apăra pe victimele traficului de persoane

Proiect de lege care le va apăra pe victimele traficului de persoane

0

Câțiva parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă prin care vin în ajutorul femeilor care sunt victime ale traficanților de persoane. Este vorba despre Silvia Dinică, Iulian Lorincz şi Radu Mihail.

”România este principala țară sursă pentru victimele traficului sexual din Uniunea Europeană, conform raportului Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, din anul 2021.
Astfel, nu putem vorbi despre ceva ce se întâmplă undeva, departe de noi; o situație citită în cărți sau văzută doar în filme.
Traficul de persoane are loc în culisele vieții de zi cu zi. Se adaptează constant, profitând de indulgența fiecărui om sau autorități și instituții care închid ochii și aleg să-l ignore, tolerându-i, de fapt, existența.
În acest fel, parazitează societăți, capturează și obține controlul total asupra vieților unor copii, femei și bărbați, deopotrivă și le schimbă pentru totdeauna destinele, fără frica organelor de ordine și fără a ține cont de granițe.
Astfel, proiectul pe care îl propunem:
➤ vine cu o corectare a legii în vigoare pentru ca victimele care au fost obligate să presteze muncă sexuală să nu mai fie sancționate;
➤ oferă sprijin real victimelor traficului de persoane prin accesul la acte de identitate provizorii, valabile 5 ani, pentru a putea beneficia de serviciile de asistență oferite de statul român. În acest moment documentele de identitate eliberate victimelor de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) sunt ”titluri de călătorie” care nu pot fi folosite decât pentru trecerea frontierei.
Proiectul va fi inclus în circuitul legislativ cât de curând și sper să primească votul tuturor colegilor parlamentari”, a scris pe contul său de facebook Silvia Dinică, senator USR.

Articolul precedentANUNȚ
Articolul următorFestivalul de folk „Vama de la munte” revine la final de iulie
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.